Lectionary Calendar
Monday, May 27th, 2024
the Week of Proper 3 / Ordinary 8
Attention!
For 10¢ a day you can enjoy StudyLight.org ads
free while helping to build churches and support pastors in Uganda.
Click here to learn more!

Read the Bible

Romanian Cornilescu Translation

Osea 12

1 Lui Efraim îi place vîntul şi aleargă după vîntul de răsărit; zilnic măreşte minciuna şi înşelătoria; face legămînt cu Asiria, şi duc untdelemn în Egipt.2 Domnul este în ceartă şi cu Iuda, şi va pedepsi pe Iacov după purtarea lui: îi va răsplăti după faptele lui.3 Încă din pîntecele mamei, a apucat Iacov pe frate-său de călcîi, şi în puterea lui, s'a luptat cu Dumnezeu.4 S'a luptat cu îngerul, şi a fost biruitor, a plîns şi s'a rugat de el. Iacov l -a întîlnit la Betel, şi acolo ne -a vorbit Dumnezeu.5 Domnul este Dumnezeul oştirilor; Numele Lui este Domnul.6 Tu dar, întoarce-te la Dumnezeul tău, păstrează bunătatea şi iubirea, şi nădăjduieşte totdeauna în Dumnezeul tău.

7 Efraim este un negustor care are în mînă o cumpănă mincinoasă. Îi place să înşele.8 Şi Efraim zice: ,,Cu adevărat, m'am îmbogăţit, am făcut avere; şi în toată munca mea nu mi s-ar putea găsi nici o nelegiuire care să fie un păcat.``9 Şi totuş, Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, din ţara Egiptului, şi pînă acum; Eu te voi face să locuieşti iarăş în corturi, ca în zilele de sărbătoare!10 Eu am vorbit proorocilor, am dat o mulţime de vedenii, şi am spus pilde prin prooroci.11 Dacă Galaadul s'a dedat la slujba idolilor, Galaadiţii vor fi nimiciţi negreşit. Ei jertfesc boi în Ghilgal: de aceea, altarele lor vor ajunge nişte mormane de pietre, pe brazdele cîmpiilor.12 Iacov a fugit odinioară în cîmpia lui Aram, Israel a slujit pentru o femeie, şi pentru o femeie a păzit turmele.13 Dar, printr'un prooroc a scos Domnul pe Israel din Egipt, şi printr'un prooroc a fost păzit Israel.14 Efraim a mîniat rău pe Domnul: dar Domnul său va arunca asupra lui sîngele pe care l -a vărsat, şi -i va răsplăti ocara, pe care I -a făcut -o.

 
adsfree-icon
Ads FreeProfile